Fie că lucrezi deja prin intermediul WebWave, ai un site web mai vechi sau vrei să-ți creezi unul, probabil viața ta online a fost urmărită constant de ideea de website-uri. Toți știm cum să accesăm unul, cum să găsim un site sau la ce ne ajută.
Dar te-ai gândit vreodată ce este un site web? Articolul de astăzi vine cu câteva informații generale despre site-urile web, ce sunt acestea, din ce sunt formate sau alte idei care o să te facă să înțelegi mai bine ideea de site web.
Până la informații despre un site web, trebuie totuși să te invităm pe site-ul WebWave pentru a vedea cât de simplu este să creezi propria pagină web pentru afacerea ta! Click aici pentru detalii.
Conținutul articolului:
Un site web, conform definiției clasice, este o colecție de pagini web care se află sub un singur domeniu și care sunt publicate pe măcar un server web. Site-urile web au tot timpul și un specific sau un gen, precum: știri, educațional, divertisment, platforme sociale.
Aceste site-uri web pot fi accesate de către persoane de pe diferite dispozitive, cum ar fi: laptop, computer personal, telefon, tabletă, și, în ultimul timp, chiar și ceasuri inteligente.
Când te gândești la o subpagină web, ar trebui să-ți vină în minte cunoscuta bară de navigare a majorității site-urilor pe care intri zilnic. În acea bară se află foarte multe subpagini, unele dintre ele fiind prezente pe majoritate site-urilor web, precum: contact, despre noi, acasă.
Un site web, după cum am spus deja, este o colecție de subpagini web. Astfel, nu putem considera pagina de ”Acasă” un site web, aceasta fiind o simplă piesă dintr-un puzzle mult mai mare!
Alătură-te celor 600 000+ de utilizatori și creează site-uri gratuit, fără cunoștințe de programare
În anul 1990, omul de știință Tim-Berners Lee a creat conceptul de World Wide Web. După 3 ani, acesta a spus că conceptul inventat de el va putea fi folosit gratuit de toată lumea. În 1996, marile companii listate la bursă și-au dat seama de potențialul internetului și de faptul că prezența pe World Wide Web nu mai era opțională.
Un alt punct de cotitură despre care am discutat deja într-un alt articol este momentul în care Google, faimosul motor de căutare, a luat ființă, anul fiind 1998.
În ziua de azi site-urile dinamice reprezintă un standard
Site-urile web sunt construite, bineînțeles, cu ajutorul codului. Limbajul de bază, de care probabil a auzit toată lumea, în dezvoltarea web, este HTML. Dar care sunt celelalte limbaje folosite în construcția site-urilor web?
CSS: Acesta este un limbaj care ajută creatorul să stilizeze site-ul web. CSS te ajută să-i dai o formă conținutului scris inițial în HTML.
Java: Este unul din cele mai cunoscute limbaje de programare și ajută la realizarea unor jocuri în browser-ul tău web. De asemenea, aplicațiile web și majoritatea site-urilor foloseau sau folosesc Java.
JavaScript: Elementele interactive de pe orice site sunt realizate cu ajutorul JavaScript.
Python: Este unul din cele mai ușoare limbaje de programare, acesta realizând un cadru pentru multe site-uri existente, precum Instagram sau Pinterest.
Mai există multe alte limbaje de programare folosite pentru realizarea unui site web, însă acestea sunt cam cele mai cunoscute și folosite pentru dezvoltare web.
Un site web static reprezintă conținut care nu se schimbă niciodată. Practic, persoana care va accesa site-ul va primi tot timpul același conținut. În cazul unui site dinamic, conținutul subpaginilor poate fi modificat, actualizat. Pot fi create subpagini noi și cele neactuale pot fi șterse.
Site-ul dinamic implică o un șir de avantaje legate de administrarea site-ului. Cele mai importante sunt următoarele:
Posibilitatea de a păstra conținutul site-ului mereu actual
Posibilități avansate de optimizare a conținutului site-ului pentru SEO
Administrarea ușoară a site-urilor.
În esență, un site dinamic este un site personalizat pentru dorințele oamenilor, în vreme ce un site static arată același conținut pentru toată lumea. Bineînțeles, site-urile statice sunt mult mai ușor de realizat!
În ziua de azi site-urile dinamice reprezintă un standard. Din această cauză platforma WebWave a fost proiectată pentru a asigura o editare ușoară și rapidă a site-urilor cu ajutorul editorului drag&drop și a panoului CMS.
Internetul este, astăzi, una din cele mai importante părți ale vieții noastre. Este o sursă de informare extrem de bună și sursele de divertisment sunt nelimitate. Dar care sunt cele mai cunoscute tipuri de site-uri pe care le accesăm zilnic?
Blog-uri: acestea oferă conținut educativ pe o anumită nișă.
Magazine online: magazine precum Emag sau Amazon sunt extrem de cunoscute, însă există foarte multe alte magazine online care nu sunt atât de renumite, însă fac același lucru!
Pagină de aterizare: acestea sunt pagini realizate pentru campanii de marketing, unde utilizatorii sunt redirecționați pentru a cumpăra un produs sau a se abona la un newsletter.
Portofolii: pentru artiștii care citesc acest articol, există o variantă! Portofoliul online este o modalitate potrivită pentru a arăta realizările tale în domeniu și lucrările artistice!
Site-uri de Social Media: Facebook, Twitter, Pinterest. Toate acestea sunt considerate platforme, însă în esență fiecare dintre acestea sunt site-uri web!
În final, probabil ai auzit de conceptul de URL sau link. Dacă ar fi să comparăm un URL cu ceva din realitate, putem spune că ele sunt adresele caselor în care locuim. Un URL este adresa web a site-ului pe care noi dorim să-l accesăm.
Astfel, când vrem să intrăm pe un site web sau pe o subpagină specifică a acestuia, doar căutăm adresa și am ajuns. E atât de simplu! Un exemplu de URL tipic este: http://www.example.com/index.html.
Site-urile web au fost și sunt o parte importantă a vieții noastre online. Dacă și tu crezi că ai nevoie de unul, dă click aici pentru a accesa site-ul WebWave și creează-ți primul site astăzi!
Autor: Patrunjel Eduard
Materiale.
Creează Site-uri Web si Magazine Online cu ajutorul platformei WebWave ! Alege unul dintre șabloanele deja optimizate pentru dispozitivele mobile și modifică-l după propriile necesități sau începe cu o pagina curată.
Scrie-ne pe chat
De luni până vineri, de la 9:00 până la 17:00
Acest site a fost creat în cu ajutorul platformei WebWave
Urmărește-ne pe: